Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti informează, joi, că au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi control judiciar pentru şase suspecţi, cercetaţi pentru luare de mită.
„La datele de 20.09.2023 şi 21.09.2023, în cele două cauze penale în care se efectuează cercetări cu privire la comiterea de infracţiuni de corupţie de către medici din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu constând în efectuarea controalelor pre şi postoperatorii şi realizarea intervenţiilor chirurgicale, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar cu privire la un număr de 6 inculpaţi, cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită. Totodată, la data de 21.09.2023, cu privire la alţi doi inculpaţi, medici în cadrul…