Preşedintele Iohannis a participat, vineri, la reuniunea informală a Consiliului European, desfăşurată la Granada, în Spania.
Cu această ocazie, şefii de stat şi de guvern ai statelor membre UE au lansat procesul de reflecţie cu privire la conţinutul viitoarei Agende Strategice a Uniunii Europene.
A fost abordată şi chestiunea extinderii Uniunii şi a pregătirii sale pentru primirea de noi membri. De asemenea, în perspectiva noii Agende Strategice, obiectivul discuţiei a fost modul în care viziunea din Declaraţia de la Versailles din 11 martie 2022, de reducere a dependenţelor strategice ale Uniunii, a fost pusă în practică, precum şi de a lansa dezbaterea asupra acţiunilor prioritare care să fie avute în vedere în perioada următoare. Totodată, au mai fost abordate şi temele majore precum apărarea, migraţia, rezilienţa,…