Într-un material publicat recent pe Facebook, au fost postate imagini cu ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, urcat într-o nacelă pentru a sfinți o cruce de pe turla unei biserici. Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Mircea Cristian Pricop, a declarat că Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a oficiat duminică slujba sfinţirii lucrărilor de înfrumuseţare a bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din localitatea Agigea. Conform acestuia, slujba presupunea și sfințirea celor trei cruci noi ale turlelor bisericii, care fuseseră amplasate anterior fără a fi sfințite. Pentru a evita demontarea crucilor și efortul suplimentar pe care aceasta l-ar fi implicat, a fost aleasă varianta de a aduce ÎPS Teodosie în nacelă, sub supravegherea unui specialist în protecția muncii. Operațiunea s-a desfășurat în condiții de siguranță, iar ÎPS Teodosie a săvârșit sfințirea crucii în mod oficial. Această acțiune a atras atenția mai multor oameni, iar imaginile au devenit virale pe rețelele de socializare.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com