Polițiștii Serviciului Rutier, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 39 de ani, bănuit de comiterea a două infracțiuni la regimul circulației rutiere. Incidentul a avut loc în data de 16 noiembrie, când acesta ar fi condus un autoturism pe bulevardul Republicii din stațiunea Eforie, deși avea exercițiul dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice anulat din 2019. Mai mult, bărbatul a refuzat testarea cu aparat etilotest și testarea pentru stabilirea prezenței posibilelor substanțe psihoactive în organism. Ulterior, acesta a fost condus la spital, unde a refuzat prelevarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge și a consumului unor substanțe interzise. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul testării pentru determinarea alcoolemiei sau a consumului de substanțe interzise. Acesta urmează să fie prezentat în fața instanței pentru luarea măsurilor legale.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com