Avocatul a anunţat că miercuri au avut loc audieri la ICCJ în cazul Crevedia. Administratorul societăţii a făcut acuzaţii grave şi a dat vina pentru morţii din Crevedia, pe şoferii de cisterne şi pe autorităţi, a transmis Cuculis.
„Când am ajuns la Crevedia era un haos, oamenii NU erau evacuaţi, se aflau în proximitatea locului unde explodase“, ar fi spus Ionuţ Doldurea, potrivit avocatului Cuculis.
„Greu de auzit la audieri cum vina este plasată către şoferii de pe cisterne iar administratorii firmei consideră dezastrul din Crevedia că accident de muncă. Pe lângă contradicţiile aferente, atitudinea a fost de totală negare a vreunei culpe şi de aruncare a vinei pe şoferi şi firma care se ocupă de protecţia muncii. Printre altele a recunoscut faptul că din 2015 au fost folosite pompe neomologate, fapte constatate şi de pompieri în 2020”, a precizat Adrian Cuculis.
…