Astăzi, 28 august, în jurul orei 13:00, a avut loc un incident naval pe Canalul Sulina, în zona milei marine 18, unde două nave maritime au intrat în coliziune. Nu au fost înregistrate victime, dar sunt pagube materiale.
Nava maritimă SUNDRY, sub pavilion Panama, naviga aval de la Izmail cu destinația Tunisia, având la bord o încărcătură de 6.228 de tone de orz. În timpul deplasării, nava a suferit o defecțiune la motorul principal, care a forțat echipajul să ancoreze în regim de urgență. În timpul manevrei, nava a fost lovită de tancul MAZU XIAO, sub pavilion Liberia, care naviga amonte de la Constanța către Izmail, transportând 6.620 de tone de motorină.
Nava MAZU XIAO și-a continuat marșul amonte și va ancora în rada portului Tulcea pentru cercetări suplimentare privind incidentul. De asemenea, nava SUNDRY a suferit avarii în zona pupa și va fi oprită la Sulina pentru cercetări.
Navigația pe Canalul Sulina se desfășoară normal și nu au fost înregistrate urme de poluare.
Căpitănia Portului Sulina a deschis un dosar de cercetare pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii acestui eveniment.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- “atacdeconstanta.com”
Notă pentru publicații: Știrile sunt preluate automat din feed-ul Google News sau în urma unor acorduri scrise cu publicațiile. După cum observați, este specificată sursa, creditul foto și linkul către articolul integral. Dacă doriți ca articolele dumneavoastră să nu mai fie preluate, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail de mai jos, și le vom întrerupe imediat.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii