Constructorii celor nouă kilometri rămași nefinalizați din Autostrada A1 Lugoj – Deva vor putea începe lucrările la cele două tuneluri ale viitorului sector de autostradă din vestul României.

Autostrada Lugoj – Deva, zona unde vor fi construite tunelurile. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire pentru cele două tuneluri de circa 2,13 kilometri de pe Autostrada Lugoj – Deva, arată economedia.ro.
Viitorul tronson de autostradă de la limita județelor Hunedoara și Timiș se află în șantier din vara anului 2023, mai puțin secțiunea de circa cinci kilometri pe care au fost proiectate ecoductele (video).
Lucrările vizate de autorizația de construire vizează construcția celor două tuneluri, a unui viaduct și a unui pasaj.
„Sunt lucrări de colectare și evacuare a apelor pluviale, lucrări de consolidare, lucrări de poduri, pasaje viaducte (viaduct pe autostradă peste vale…





